Jocul este o formă de activitate în care se produce formarea premiselor pentru trecerea acţiunilor mintale la o etapă nouă, superioară, aceea a acţiunilor mintale sprijinte pe limbaj. Dezvoltarea funcţională a acţiunilor de joc se contopeşte cu dezvoltarea ontogenetică, creând astfel zona celei mai apropiate dezvoltări a acţiunilor mintale.
O altă observaţie importantă este aceea că în joc se produce o restructurare esenţială a comportamentului copilului, acesta devenind comportament voluntar (adică un comportament realizat în acord cu un model şi verificaţie prin comparaţie cu modelul). Comportamentul voluntar nu se caracterizează numai prin prezenţa modelului, ci şi prin prezenţa controlului realizării modelului respectiv. În joc, comportamentul de rol este complex organizat. În el există un model ce se manifestă ca un reper de orientare a comportamentului şi ca etalon pentru control; el implică îndeplinirea acţiunilor determinate de model şi controlul – comparea cu modelul. Astfel jocul poate fi considerat o şcoală a comportamentului voluntar.
Jocul este foarte important şi în realizarea unităţii colectivului de copii, în formarea spiritului de independenţă, în formarea atitudinii pozitive faţă de muncă sau în corectarea unor abateri comportamentale. Jocul are astfel un rol determinant în dezvoltarea psihică a copilului, în modelarea personalităţii lui, pregătind trecerea la o treaptă superioară a evoluţiei psihicului, trecerea la o nouă perioadă de dezvoltare.
Formele jocului. În funcţie de gradul de intervenţie a adultului în jocul copiilor, distingem:
- Jocuri spontane: jocul de exersare, jocul simbolic, jocul cu reguli, jocul de construcţie
- Joc didactic: jocul de mişcare cu reguli, jocul senzorial, jocul de analiză perceptivă vizuală, jocul logic, jocul gramatical, jocul muzical, jocul de construcţie .
Bibliografie:
- Elkonin, D.B., Psihologia jocului, EDP, Bucureşti, 1980
Flerina, E. A., Jocul şi jucăria, Îndrumător pentru educatoarele din grădiniţa de copii, EDP, Bucureşti, 1976